Iarna 2010

In seara asta am fost singurul pasager al unui autobuz. Si vorbeam tare la telefon, era cam rece fara oameni in jur, dar s-a intamplat o premiera care nu stiu cand se va mai repeta. Nici nu am compostat, dar mi-a fost de doua ori mai rusine decat daca erau si altii prezenti.

Si-apoi m-am plimbat incet pe Magheru, nu mi-a fost frig pana nu am intrat intr-un magazin din care mi-am ales un breloc elefantel cu trompa in sus, ca sa aduca noroc si, de ce nu, multe erectii.

Apoi mi-am continuat plimbarea cu gandul la persoana cunoscuta pe care sigur o voi intalni accidental. Doar cu o persoana nu imi doream sa ma intalnesc neaparat, desi, daca tot mi-ar fi aparut in fata, m-as fi bucurat. Si m-am intalnit cu Minoo, de care ma despartisem in urma cu doua ore. Ne-am continuat plimbarea impreuna, am trecut pe langa o florarie unde se ardea tamaie, eu m-am uitat atent la o prostituata care negocia cu un batranel frumos, curat, am intrat intr-un alt magazin in care nu se gasea nimic frumos si a inceput sa imi fie foarte frig. Asta era momentul in care trebuia sa ma urc in taxi, ceea ce am si facut, si asa, am ajuns acasa, unde am gasit-o pe mama in bucatarie, cu fata alba, bluza portocalie si pantaloni rosii.

Tremurici

Azi nu mai e panica.

Sambata a fost mare panica.

Poate ca si acum sunt putin panicata, ca daca nu as fi, m-as vedea frumoasa. Dar nu ma vad, cred ca mi se citeste panica pe fata. Exagerez, nu sunt panicata. Dar tot nu imi place fata mea. Mi se pare ca e ciudata, lunga, rotunda, cu cocoasa pe nas, iar profilul ma streseaza cel mai tare. Poate ca daca as schimba ceva, dar nu stiu ce as putea sa schimb ca sa sterg panica de pe fata mea. As putea sa o dau acum intr-o discutie destul de serioasa, dar nu pot, ca nu sunt chiar atat de panicata. Sambata la pranz as fi putut si pe voi sa va panichez. Panichez urat. Ca as putea sa va panichez si frumos. Sapatamana trecuta m-am panicat frumos cu privirea in trotuar. Am avut un moment de sticla, limpede de tot. M-am panicat cand am realizat ca eu nu am un loc al meu si ca, cel mai probabil, strada este asta, daca ar fi totusi sa aleg unul.

Tin sa o mai spun o data: am implinit 25 de ani si nu m-am panicat din cauza asta. De fapt, liniile fine de sub ochi ma panicheaza si pe care, daca nu mi le-ar fi aratat Olivia la ea, nu le-as fi vazut nici pe ale mele. Si la astia 25 de ani ma simt cel mai bine de pana acum. Si asta ma panicheaza, pentru ca peste 5 ani ma voi simti si mai bine decat acum si poate ca acum eu ma simt naspa, dar doar nu imi dau seama.

Gata, ma opresc.

Bine-am revenit pe blog.

Mai sus, doar mi-am exersat scrisul.

Dileme de 25 de ani

Sau bleah

Partea azecea

Gata, l-am scos.
Papa cateva zile.

Partea anoua

Am iesit din casa pentru putin timp. Cum am pasit cu carjele pe scara blocului am alunecat pana m-am proptit in piciorul bolnav. Apoi, cu carjele prin zapada a fost destul de interesant. Aerul curat mi-a facut foarte mult bine incat mi-am zis in gand "mai vreaaaau!". Si apoi, am aflat ca un membru apropiat al familiei si-a inghipsat ambele maini, dupa un accident la ski.

Partea aopta

Deja nu mai prea pot asa de bine ca la inceput.

Partea asaptea

Pentru ca suntem in ziua a saptea, sa va zic ce s-a intamplat.
Mi-am pus pentru prima oara pantofii cu toc luati cu mare drag din Franta. Dupa primele cinci minute de la purtare ma dureau picioarele, asa ca, pe la 3 dimineata eram deja torturata de ei. Si, ca de obicei, imi alesesem cel mai strategic loc din club unde sa dansez. Eram la Ota, ca sa va imaginati mai bine. Langa dj, acolo, sus, de unde se naste muzica. Am dansat pret de vreo cateva melodii, lumea era a mea, dar la un moment dat mi s-a facut sete. Si atunci am dat sa cobor de pe locul ce imi devenise, deja, un piedestal. Am coborat toate treptele, mai putin una, ultima, pe care nu am mai vazut-o si m-am prabusit. De aici incolo, e deja istorie.
M-am incaltat la loc desi ma durea, am ajuns acasa in pantofi barbatesti si m-am culcat linistita. Dupa cateva ore m-am trezit de durere si mi-am dat seama ca se intampla ceva serios. M-am dus la urgente, m-au invelit in atela ghipsata, mi-au dat reteta, inclusiv injectiile si m-am dus acasa linistita, la mama.

Partea asasea

Imi fac si injectii in burta. Medicul mi-a zis ca trebuie, ca sa imi circule sangele mai bine prin vene, sa nu se formeze cheaguri de sange care sa imi ajunga la creier si sa ma omoare. A bagat sperietii in mine de am uitat sa intreb ce a vazut la radiografie asa deosebit, ca io nu am mai auzit de asta. Asa ca, in fiecare zi ma intep in grasimea de pe abdomen. Grasimea ca grasimea, dar aceasta operatiune mi s-a parut o calatorie tare interesanta, mai ales de cand am fost fotografiata in timp ce-mi faceam treaba. Si ma uit cu asa drag la poza, mi se pare atat de frumoasa de nu aveam cuvinte sa exprim de ce imi place atat de mult. Initial am descris operatiunea ca fiind foarte perversa, frumoasa-urata, nenaturala. A doua oara, deja, nu mi-a mai placut iar la a treia era sa lesin. Si mi-am zis ca am timp sa ma regenerez pana la urmatoarea, asa ca nu are sens sa ma panichez. De la a 4-a merge totul struna, de obicei chem si martori ca sa ii torturez, sa se uite. Dar sa va spun de ce, de fapt, imi place atat de mult: mi se pare ca e foarte materna miscarea pe care o fac. Ma asez pe canapea, cu o perna la spate, ma dezinfectez cu o bucatica e vata, imi prind bucata de abdomen semiplat si o intep cu cea mai mare grija. Tot cu o mare grija injectez substanta. Dupa ce termin, de fiecare data, tin mainile pe burta pana se imprastie substanta, pentru ca atunci ma doare cel mai tare.

Mai am un pic si se termina si acest capitol.

Partea acincea

O meritam, ce sa zic... O meritam. Aveam ganduri necurate. Eram egoista. Si inca mai sunt, dar imi spun o rugaciune de fiecare data cand ma enervez pe motive de "de ce nu vede toata lumea ca eu sunt cea mai frumoasa, cea mai desteapta si deosebita fata de pe acest pamant?!"

Partea apatra